Primul telefon Dell, Mini 3i, a fost lansat

19 aug. 2009
Dell si-a lansat finalmente in mod oficial propriul telefon mobil, Mini 3i, in cadrul unui eveniment organizat de China Mobile, punand capat unui lung sir de zvonuri si speculatii.
Mini 3i foloseste ca si sistem de operare China Mobile OMS, o varianta locala de Android, are doar conectivitate GSM 2G si Bluetooth, WiFi si 3G lipsind din lista sa de specificatii.
Pentru aplicatii exista un magazin de aplicatii al China Mobile, facut la comun pentru terminalele mai multor producatori, inclusiv Samsung, Nokia, LG, si iata, mai nou, se pare ca si Dell.
Dell Mini 3i are un ecran tactil capacitiv de 3.5 inci cu o rezolutie de 360x640. Designul, dar mai cu seama interfata este de inspiratie iPhone, iar pe fata telefonului nu se regasesc cele cateva butoane necesare operarii anumitor functii de pe telefoanele Android, dar nici macar butonul central de la iPhone. Telefonul este dotat si cu un sensor pentru lumina ambientala in functie de care isi poate regla automat luminozitatea ecranului.
Camera este una de 3MP cu flash LED. Exista si un slot pentru card microSD si o mufa USB pentru conectarea la PC, nu se stie daca si pentru incarcare.
Surprinzator este GPS-ul integrat, in contradictie parca fata de celelalte specificatii care il fac pe Dell Mini 3i sa semene mai mult cu un telefon mobil "low-end" decat cu un mini-netbook.
E greu de spus daca si cand l-am putea vedea pe Mini 3i comercializat in afara granitelor Chinei, dar daca s-ar inatmpla asta, n-ar fi rau sa fie un pic mai bine echipat, avand in vedere ca pe piata europeana este chiar de dorit ca un smartphone sa aiba cat mai multe dotari, spre deosebire de cea chineza unde acestea sunt controlate prin reglementari stricte.

sursa:hit.ro

1 Comentează! Click!:

 
© Trăiri, gânduri, ofuri! | Designed by Blogger Templates.